După stagnarea din timpul pandemiei, segmentul office își revine puternic. CBRE: Stocul modern de spații de birouri din România a depășit 4,3 milioane de metri pătrați

După stagnarea din timpul pandemiei, segmentul office își revine puternic. CBRE: Stocul modern de spații de birouri din România a depășit 4,3 milioane de metri pătrați
Sursa foto: Shutterstock - caracter ilustrativ
Publicat: 08/08/2022, 13:25

Segmentul office a ajuns la peste 4,3 milioane de metri pătrați la nivel național în primul semestru al anului 2022, trei sferturi din stocul modern de spații de birouri fiind în București, conform raportului Romania Office Destinations 2022, lansat de compania de consultanță imobiliară CBRE România. La acest volum se vor adăuga alți peste 300.000 de metri pătrați, până la finalul anului. În aceslași timp, rata de neocupare pe segmentul de birouri a scăzut la 12% la nivel național.

Capitala se află pe primul loc în România pe segmentul office, cu un stoc total de 3,3 milioane de metri pătrați, în contextul unei populații totale de 2,1 milioane și o rată a șomajului de 5,1%.

Bucureștiul este urmat, la mare distanță, de Cluj-Napoca (350.000 metri pătrați), Timișoara (294.000 mp), Iași (205.000 mp) și Brașov (155.000 mp). Totodată, piața cu cea mai rapidă creștere este reprezentată de București, stocul modern fiind cu 10% mai mare în trimestrul 2 față de același trimestru din 2021, arată consultații imobiliari. CBRE Group, cu sediul central în Dallas, este cea mai mare companie de servicii comerciale și investiții în real estate din lume, pe baza veniturilor din 2020, conform datelor companiei.

Noi modele de migrație pe piața muncii

Cu 31 de universități, atât publice, cât și private, Capitala furnizează peste 170.000 de absolvenți în fiecare an, contribuind la atractivitatea orașului ca destinație pentru companiile care doresc să-și extindă afacerile în România.

Cluj-Napoca are peste 740.000 de locuitori și o rată a șomajului de 2,1%. 72.000 de absolvenți își finalizează studiile în fiecare an în cele nouă universități publice și private ale acestui oraș. În ceea ce privește capitala Banatului, Timișoara a depășit 700.000 de persoane, în timp ce rata șomajului este de 1,8%. Cu șapte universități publice și private, Timișoara are peste 44.000 de absolvenți anual.

„După o perioadă de stagnare în timpul pandemiei, segmentul office își revine puternic. Am observat că a crescut atât numărul de tranzacții de închiriere de birouri, cât și cererea în principalele orașe ale României. Creșterea este susținută de reluarea hibridă a activității la birou, de extinderea companiilor și de intrarea pe piață a unor noi companii. Dinamica pieței de birouri din orașele regionale indică noi modele de migrație într-o piață a muncii limitată și provoacă unele companii să gândească mai larg despre locații, confirmând o distribuție hibridă a forței de muncă”, a explicat Tudor Ionescu, Head al A&T Services Office în cadrul CBRE România.

Raportul CBRE arată că, odată ce 335.300 mp vor fi adăugați stocului actual până anul viitor, stocul de spații de birouri va ajunge în începutul lui 2023 la 4,7 milioane metri pătrați, în creștere cu 9%. Astfel, Bucureștiul va mai avea 135.300 mp de spații de birouri, nivel care îl plasează pe primul loc în ceea ce privește noile dezvoltări, urmat de Iași cu 80.000 mp, Cluj-Napoca (55.000 mp), Timișoara (40.000 mp) și Brașov (25.000 mp).

Cât e rata de neocupare în București

Consultații imobiliari arată, în ceea ce privește rata de neocupare, Cluj-Napoca și Iași au înregistrat cel mai ridicat nivel de închiriere, cu doar 8% rata de neocupare fiecare din stocul total în trimestrul 2. Pe locul doi în top se află Brașov, cu o rată de neocupare de 13,7%, urmat de București (13,9%) și Timișoara (15%). „Având în vedere rata scăzut de neocupare la nivel de țară, este vizibilă o creștere a cererii pentru închirierea spațiilor de birouri”, arată reprezentanții companiei.

Peste 50% dintre angajați au spus că ar prefera să lucreze de la birou pentru a restabili legătura cu colegii lor și pentru a câștiga timpul consumat pentru deplasarea între casă și birou, potrivit raportului Romania Office Destinations 2022 lansat de CBRE, care include și rezultatele unui sondaj online, „Traditional vs Hybrid: Where to work from”.

Sondajul arată că 36% dintre respondenți doresc să fie la curent cu informațiile care îi ajută în carieră sau în îndeplinirea sarcinilor, iar 33% consideră discuțiile cu colegii un argument puternic pentru a se întoarce la birou. Pentru 13% dintre angajați lipsa spațiului acasă a fost un alt argument în favoarea lucrului de la birou. Restul de 5% s-au gândit la reducerea cheltuielilor cu utilitățile atunci când au votat pentru a reveni la birou.

„După o perioadă îndelungată de lucrat de acasă, care a afectat colaborarea și comunicarea dintre angajați, în prezent în companii domină dorința de reluare a activității la birou. Ca o consecință a ultimilor ani, multe companii au decis să adapteze și să reorganizeze spațiul de lucru pentru a răspunde noilor solicitări și în același timp să crească rata de retenție a angajaților. Aceste noi direcții au devenit componente importante în strategia de branding, în special în Computers & Hi-Tech, dar și în alte industrii, precum Professional & Business Services, Consumer Services & Leisure și sectorul Financiar”, explică Daniela Gavril, Head of Research în cadrul CBRE România.

Potrivit consultanților imobiliari, tendința de piață care s-a conturat în ultimii doi ani și jumătate este acum integrată în modelul de lucru al celor mai multe companii. Munca în format hibrid va fi în continuare o opțiune și va completa modul tradițional de a lucru, iar echilibrul dintre telemuncă și munca de la birou este încă o strategie în curs de dezvoltare, care va constitui cu siguranță un argument important în relația companiilor cu angajații lor.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Top 30 cele mai bune universităţi din România: UBB, UB şi Politehnica din Bucureşti conduc...
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Românii sunt obligați să declare. Au termen doar 30 de zile. Statul a impus amenzi
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Asta este o chestie a unui om care gândește atât de pervers". Tavi Colen, motivul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Mai bine de trei veacuri de când „Lorenzo de Medici” al României îi îndruma pe...
×